prima pagina despre Spectacol disrtibutia meganet

Aristofan Aristofan Aristofan Aristofan Aristofan

 După victoria obtinută în războaiele greco-persane, în care atenienii au jucat un rol hotărâtor, a crescut considerabil puterea politică si economică a Atenei. În anul 478 î.H. s-a creat confederatia maritimă de la Delos si s-a organizat un fond comun din contributia tuturor aliatilor, având sediul în insula Delos, în templul lui Apolon. Mai târziu, tezaurul a fost însă mutat la Atena si a trecut în administratia atenienilor. Astfel, Atena a început să-si impună vointa asupra unui teritoriu extrem de mare pentru epoca aceea: 200 de cetati-state cu o populatie de aproape 15 milioane de locuitori.

In timpul lui Pericle, Atena si Grecia clasică ajung sa cunoască o perioadă de maximă prosperitate. Ca urmare însă a razboaielor greco-persane, care au durat peste o jumatate de veac (500-400î.H.), contradictiile dintre cetatile-state grecesti au luat amploare. Deosebit de delicată a devenit relatia dintre Atena democratică si Sparta oligarhică. Ca răspuns la instaurarea hegemoniei ateniene, a fost creată alianta peloponesiacă, în frunte cu Sparta. Între aceste două mari coalitii politice s-a dus o luptă intensă pentru detinerea monopolului pietelor din Nord, Macedonia, Tracia si din Apus, Sicilia - Italia. Atena desi sustinea elementele democratice din Sparta si din alte cetăti, acestea luptau prin toate mijloacele să răstoarne regimul democrat al Atenei si să-i aducă la putere pe aristocrati si oligarhi. Această stare a dus la declansarea razboiului peloponesiac, ce a durat - cu unele întreruperi - 27 de ani (431 - 404 î.H.) si a provocat distrugeri îngrozitoare ambelor părti. Invazii pe de o parte, foametea si ciuma pe de alta, au dus la pustiirea si decăderea Atenei si chiar la moartea lui Pericle însusi în 429 î.H.

În această perioadă a razboiului peloponesiac, care a ascutit contradictiile de clasă, provocând o profundă criză economică, politică, socială si morală, a trait Aristofan. Astfel, ideea necesitatii pacii, pe care o doreau din tot sufletul paturile nevoiase ale Atenei, străbate întreaga creatie artistica a poetului. Trei dintre comediile sale sunt însă în mod exclusiv consacrate pacii: Aharnienii, Pacea si Lisistrata, puse în scenă, respectiv în 426 sau 425, 421 si 411 î.H.

Comedia ca formă dramatică e legată de Dionisiacele mici sau câmpenesti, situate la sfârsitul culesului viilor: una din părtile principale ale acestor sărbători era comos, un festin care include betia, dansul, cântecul, sprijinindu-se si antrenându-se reciproc spre manifestări paroxistice. O procesiune veselă primeste acelasi nume: se cântă cântecele faloforice sau ithyfalice, folosindu-se vesminte si măsti bizare. După salutul lui Bacchus, grupul procesional se îndreaptă spre spectatori si-i umple de măscări.

Comedia veche aduce la Atena satire în actiune, numeste personaje cunoscute, atacă ceea ce se crede a scăpa legilor: ingratitudinea, infidelitatea, uzurparea meritelor altuia, incapacitatea în treburile obstesti. Autorii de comedii devin cenzori publici, tolerati de magistrati. În măsura în care legile interzic numirea directă, se folosesc mijloace de mascare mai mult sau mai putin transparente: modelele sunt menajate, plăcerea spectatorilor creste. Multe texte s-au pierdut si reconstituirea e dificilă, căci, spre deosebire de tragedie, bazată pe mituri cunoscute, comedia exploatează materia concretă a contemporaneitătii. Comedia veche are un caracter social-politic de aceea îsi va plasa actiunile în stradă, si nu în interioare. Costumatia e bufonardă ca si măstile iar dansul corului provine din acel cordax (dans) vulgar si licentios în versuri trohaice.

Multumim Uniunii Elene din România pentru materialele puse la dispozitie si Consulatului Greciei la Bucuresti pentru sprijinul acordat la realizarea spectacolului.Multumim de asemenea, pentru sprijin si întelegere d-nei Dorina Chisălită.

 prima pagina despre Spectacol disrtibutia meganet