O persoana normala secreta in jur de 1,000 cm³ de sudoare pe zi. Glandele sudoripare sunt prezente la toate categoriile de mamifere, cu exceptia balenelor, elefantilor si cornutelor. La om, glandele sudoripare se deschid fie la baza firelor de par de pe tot corpul, fie in zone lipsite de par ca palmele sau talpile.

In anumite conditii de caldura, efort fizic sau stres emotional, transpiram mai abundent. Mirosul neplacut al transpiratiei este dat de sarurile si acizii din sudoare si mai ales de flora microbiana care se dezvolta la suprafata pielii.

Mirosul personal este foarte important si face parte din comunicare. De aceea din cele mai vechi timpuri omenirea a fost preocupata de a-l face cat mai agreabil si de a inlatura mirosurile neplacute ale corpului.

In antichitate, imbaiatul si unsul corpului cu uleiuri parfumate florale erau cele mai apreciate momente de delectare. Baile romane au ramas celebre si au marcat viata sociala a vremii. Absenta facilitatilor de imbaiere in lunga noapte a evului mediu european explica lipsa igienei personale. Sapunul, un obiect de lux foarte scump, mentionat pentru prima oara acum doua milenii, a ramas mult timp necunoscut vastei majoritati a populatiei planetei.

Simpla spalare cu apa si sapun scade tendinta transpiratiei de a produce mirosuri neplacute. O buna igiena poate reduce complet numarul bacteriilor de pe suprafata pielii si inlatura o multime de substante mirositoare, indiferent de originea lor. Eliminarea completa a maceratiei si a descompunerilor bacteriene reprezinta un pas fundamental in eliminarea mirosurilor neplacute.

Intai a fost descoperit parfumul, apoi sapunul si cam de 50 de ani deodorantul.

In ultimii ani, datorita progresului biochimiei, deodorantele ofera rezultate protectoare mult mai bune, iar piata deodorantelor s-a diversificat, produsele fiind oferite acum pentru toate gusturile: pudre, creme, substante lichide, solide si aerosoli.

Dupa cum le arata numele, ele sunt produse cosmetice care modifica, reduc, inlatura sau previn dezvoltarea mirosurilor neplacute ale corpului.

Lumea frumos parfumata si colorata a deodorantelor se imparte in trei categorii:

• deodorante parfumate, care acopera mirosurile pielii;

• deodorantele care modifica mirosurile neplacute prin combinare cu sudoarea si transformarea ei;

• deodorante antiperspirante care inhiba glandele sudoripare si deci senzatia de discomfort a transpiratiei.

Cea mai cunoscuta metoda de dezodorizare folosita pana acum a fost parfumarea pentru mascarea mirosurilor neplacute.

Asa se pare ca s-a dezvoltat industria parfumurilor. In lipsa unei bune igiene, parfumurile tari, foarte la moda cu doua secole in urma, ascund mirosul pielii transpirate, cu rolul paradoxal de "deodorante-sigure" deoarece nu numai ca il reduc si-l mascheaza, ci opresc totodata si dezvoltarea florei microbiene.

Adaugarea unui parfum placut peste mirosul neplacut al pielii atenueaza mirosurile aflate in competitie. Componentele mirosului neplacut sunt indepartate de parfum si efectul combinat al parfumului deodorant si al pielii ofera un ansamblu personal, rafinat.

Prin aceasta metoda doua sau mai multe mirosuri sunt amestecate oferind o intensitate combinata mai mica decat cea oferita de fiecare miros in parte. Mirosul rezultat trebuie sa mascheze pe cele deja existente pentru a obtine un miros placut. Aceste noi mirosuri se numesc "compromise", adica mai slabe decat mirosul initial.

Succesul in fina arta a chimistilor si producatorilor de parfumuri si deodorante consta in obtinerea cu precizie a acestui miros compromis pentru a prepara produse stabile si viabile din punct de vedere comercial.

Printre primele ingrediente chimice de dezodorizare a fost bicarbonatul de sodiu care neutralizeaza chimic acizii grasi produsi de glandele sudoripare la nivelul axilei. Bicarbonatii de sodiu si potasiu sunt inca folositi de multa lume ca ingrediente de dezodorizare si stau la baza multor preparate recente.

Pe langa aceste substante se mai folosesc clorura de aluminiu, acidul boric, acidul benzoic, cloroamina-T. Toate aceste substante au atat proprietati de dezodorizare cat si si antimicrobiene. Partea proasta este ca unele dintre ele produc iritatii ale pielii si au fost abandonate.

In locul lor au aparut mai tarziu deodorante pe baza de acid cresilic, ceva mai eficient ca agent de mascare a mirosurilor decat produsele cu ingrediente antimicrobiene.

Inca din 1950 s-au introdus doua ingrediente care au avut un adevarat succes: Triclorocarbanilida (TCC) si Triclosan.

TCC este eficient in concentratii mici, 0.5-1.5%. Actiunea antibacteriana este puternica si similara cu a antibioticelor.

Triclosan este un ingredient util in deodorante si sapunuri, cu un puternic efect bactericid si bacteriostatic asupra tuturor formelor de bacterii. Sarurile antiperspirante de aluminiu si zinc pot opri sudoratia, fiind bine tolerate de piele.

S-au facut eforturi sustinute pentru dezvoltarea unor noi agenti antimicrobieni utilizabili in produsele deodorante cosmetice. Dintre acestia, cel mai cunoscut este propilen-etilen glicolul (PEG).

Recent a fost descoperit un agent puternic bactericid numit Irgasan DP 300. El se elimina lent si progresiv pe piele fara sa opreasca transpiratia.

Un tratament eficient al hipersudoratiei trebuie sa includa folosirea substantelor antiperspirante active (sarurile de aluminiu si zinc) pentru a inhiba activitatea glandelor sudoripare, dupa care se va adauga un parfum discret si usor (nici agresiv, nici iritant) in functie de preferinte.

Cea ce numim un bun deodorant trebuie sa aiba toate cele trei calitati rezultate din efectul dat de:

Igiena corporala si intretinerea frumusetii sunt azi expresia stilului de viata si al rafinamentului social.