Arbore Genealogic [1] al descendenţilor lui
Ioan Lado de Zakal (rom.Săcal)

IOAN LADO DE ZAKAL (1831-1917) a fost descendentul al unei vechi familii nobiliare române din Transilvania [2]. Familia este originară din Săcalul de Pădure (mag. Erdőszakál), iar cel mai vechi document în care este pomenită este diploma prin care Ladislau Lado de Zakal este (re)înnobilat [3] în 1610 de principele Gabriel Batory.

Mai târziu, din secolul XVII, există date despre patru generații de preoți protopopi în Săcal care au trăit grelele încercări la care a fost supusă biserica română din Transilvania. Este foarte probabil ca acești preoți ortodocși să fi făcut parte din neamul Ladoșilor din Săcal.
Astfel, Petru Maior, scriind [4] despre felul în care a fost omorât mitropolitul ortodox de la Alba Iulia, Iosif Budai, de principele Mihail Apafi al II-lea, în 1682, în cetatea Brâncoveveşti, menționează că "preotul Ioan Ladoș cel Bătrân [...] mi-au povestit că lui i-au spus tatăl său că el, fiind prunc diecuț și tatăl lui preot acolo, în Săcalul de Margine, au fost cu tată-său la îngropăciunea zisului Vlădică și numai amândoi l-au prohodit”.

Tot dintre ei, la a patra generație de preoți, Simion, protopop în Săcalul de Pădure, a luat parte la sinodul general de la Alba Iulia din 7.10.1698, unde a semnat "Simion - Sakal", alături de toți ceilalți membrii ai sinodului, parafat cu sigiliul Mitropoliei de Alba Iulia, unirea cu Roma.

Simion Sakal a fost ultimul preot ortodox din Săcal în acea perioadă. După el protopop a fost ales/numit un preot calvin. Se poate presupune că acest lucru a determinat plecare lor din sat.

Despre Ioan Lado de Zakal știm că după ce a petrecut douăzeci și cinci de ani în Italia, unde s-a specializat ca antreprenor de drumuri şi poduri, a revenit în țară şi s-a stabilit în Răstoliţa. Aici, pe lângă terenul moştenit a mai cumpărat pământ și şi-a construit o casă cu etaj, care mai există şi astăzi. La întoarcere a fost însoțit de o echipă de meseriaşi pietrari, cioplitori, drumari italieni şi slovaci (printre care Giacomuzzi, Marconi și Dietrich), dintre care unii s-au stabilit deopotrivă definitiv în Răstoliţa.

Ca antreprenor a obţinut concesionarea construirii căii ferate Tg.Mureş – Miercurea Ciuc, pe care a realizat-o cu echipa respectivă, inclusiv tunelurile şi cantoanele de piatră zidite, dintre care mai există câteva. De asemenea, a construit drumul naţional Tg.Mureş – Miercurea Ciuc ce a înlocuit vechiul „drum de culme” prin munţi și a participat la lucrările de cadastru ale judeţului, multe dintre cărţile funciare originale păstrându-i semnătura.

În Răstoliţa, a înfiinţat şi clădit şcoala la care a și predat ca învăţător neplătit; a contribuit la construirea bisericii noi – unde a avut strană până în urmă cu câţiva ani. În piviniţa sa a preparat iod, pentru a-l oferi ca tratament locuitorilor care aveau guşă.

A fost căsătorit de două ori. Prima soție, Tița Grecu, a murit la naşterea fiului lor, Ioan (Iani) Lado de Zakal. Ulterior s-a căsătorit cu Paraschiva Branea, cu care a avut 10 copii, dintre care au trăit patru fete, născute în comuna Răstoliţa: Aurora, Maria, Iuliana şi Viorica.

Săcalul de Pădure (com. Brâncovenești, jud. Mureș) este una dintre cele mai vechi localități cu populație exclusiv românească din Transilvania și chiar din România. Prima atestare a localităţii, în care apare sub denumirea latină de ZAKALUS, datează din anul 1169 (în documentul nr.10, dat de regele ungur Geza al II-lea)[4].
Al doilea document scris este documentul dat de regele ungur Andrei al II-lea in 1228, prin care dăruieşte anumite moşii unui magistrat al său, Dionisie, în care apare şi localitatea, sub denumirea de ZAKAL. (...)
După 1918 apare localitatea sub denumirea de Săcalu de Pădure, mai demult Săcalul de Munte, Săcal (în dialectul săsesc Mausdref, în germană: Mausdorf, Bartdorf, în maghiară: Erdőszakál, Magyarerdőszakál.

”Biserica de lemn" din Săcalu de Pădure cu hramul “Înălţarea Domnului”, cea pe care o putem vedea și astăzi, este monument istoric și a fost ridicată în 1809 pe locul unei biserici mai vechi. Tot atunci a fost terminată și pictura interioară de către pictorul moldovean Stănel Condrate. Sfinţirea bisericii, s-a făcut în 1824 de episcopul Vasile Moga.

Vechi denumiri ale județului Mureș: Maros-Torda, Marosvásárhely, Neumarkt am Mieresch